Gaura de la Casa Fotbalului. FRF va pierde o sumă imensă dacă UEFA acceptă suspendarea licențierii. EXCLUSIV

Gaura de la Casa Fotbalului. FRF va pierde o sumă imensă dacă UEFA acceptă suspendarea licențierii. EXCLUSIV
  • Publicat:
  • Actualizat:

Dorința cluburilor din Liga 1 de a suspenda procesul de licențere pentru sezonul 2014-2015 nu lovește numai în jucători.

Dacă UEFA va accepta cererea Federației Române de Fotbal, atunci cluburile nu vor mai fi nevoite să își plătească datoriile către fotbaliști, antrenori sau impresari pentru a lua licența. În plus, cu această mutare, chiar FRF, forul care s-a adresat UEFA la solicitarea LPF, poate pierde o sumă foarte importantă de bani.

Astfel, în acest moment, pentru fiecare sezon în care s-a respectat actualul sistem de licențiere, Federația a primit de la Nyon aproximativ un milion de franci elvețieni. Unul dintre șefii din Liga 1 explică situația: „Așa a vrut Mircea Sandu, zici că noi suntem în Olanda, Franța sau Germania. Avem rigorile unor campionate puternice din vest. De exemplu, în Spania, o ligă în care sunt foarte mulți bani, echipele primesc licența chiar dacă au datorii. Noi am dat exemplul lor și am cerut ca formațiile care vor să meargă în cupele europene să fie nevoite să demonstreze că nu au datorii. Atât!” Dar de ce apare numele lui Mircea Sandu în această discuție? Conducătorii care acum cer suspendarea licențierii spun că banii care vin de la UEFA l-au făcut pe fostul președinte FRF să fie atât de riguros în manualul de licențiere.

Condiții mai grele, bani mai mulți

Anual, UEFA acordă o sumă de bani federațiilor în funcție de cerințele pe care cluburile erau nevoite să le respecte. În aceste condiții, țări precum Olanda, Germania, Franța sau Anglia, acolo unde formațiile nu au voie să înregistreze datorii dacă vor să aibă drept de joc, federațiile încasează în jur de un milion de franci elvețieni. Până acum și România era trecută la acest capitol. Remunerația scade în funcție de relaxarea sistemului, unele țări primesc 450.000 de franci, iar cel mai mic barem este de 250.000 de franci, acolo unde obligativitatea licențierii vizează doar formațiile care vor să meargă în cupele europene (exemplul Spania). În acest context, dacă UEFA va accepta cererea FRF, bugetul de la Casa Fotbalului ar putea fi mai sărac cu mai bine de 700.000 de franci elvețieni.

 

UEFA nu se poate opune, dar recomandă să nu fie schimbat sistemul de licențiere în plină desfășurare

Zilele viitoare, FRF așteaptă răspunsul de la Nyon cu privirea la suspendarea licențierii pentru sezonul 2014-2015. Nu este primul schimb de fax-uri pe marginea acestui subiect, în februarie, cei de la federație s-au interesat, la cererea unui club, dacă este posibil să se renunțe la licențiere. Prin vocea lui Andrea Traverso, șeful Departamentului UEFA pentru Licențierea Cluburilor și Fair Play Financiar, răspunsul a fost clar: „Modificările de regulament în acest moment din procesul de licențiere pot submina în mod grav credibilitatea sistemului de licențiere și lasă FRF expusă în fața unor posibile acțiuni în instanță din partea unor cluburi care au aderat deja la regulamentul aflat actualmente în vigoare. De fapt, cluburile care nu aderat până în acest moment la regulamentul de licențiere în vigoare pot beneficia de un avantaj nedrept în urma unei eventuale modificări. Principiul tratamentului echitabil ar fi astfel pus în pericol. Recomandăm FRF cu fermitate să nu își schimbe regulamentul de licențiere”.

Comisia de Licențiere a FRF este plătită din banii UEFA

Mai mult, ProSport a aflat că membrii Comisiei de Licențiere din cadrul FRF sunt plătiți din banii celor de la UEFA. În cazul în care forul de la Nyon va accepta cererea FRF, Viorel Duru (Președintele Comisiei de Licențiere) și colegii acestuia vor rămâne șomeri cel puțin pentru un an, perioadă în care românii au cerut ca procesul de licențiere să fie suspendat. Din această departament fac parte 18 persoane .


3,5 milioane de franci elvețieni a primit FRF în ultimii trei ani de la UEFA în urma sistemului de licențiere.


 

Jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent reporter special și realizatorul emisiunii EXCLUSIV DINAMO de la ProSport. Ziarist acreditat la clubul Dinamo București încă din anul 2004, Cătălin Mureşanu este autorul a mii de articole, interviuri, reportaje, cronici pe care le-a scris pentru ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Filmul tragediei de pe E85. Constantin, Teodora și Sofia n-au mai avut nicio șansă, după ce mașina lor a ars ca o torță
Filmul tragediei de pe E85. Constantin, Teodora și Sofia n-au mai avut nicio șansă, după ce mașina lor a ars…
OUT! Englezii au făcut anunțul în privința lui Radu Drăgușin, la câteva ore după meciul cu Forest
OUT! Englezii au făcut anunțul în privința lui Radu Drăgușin, la câteva ore după meciul cu Forest
Mii de euro de la stat pentru tinerii care vor deveni părinți! Ce condiții trebuie să îndeplinească
Mii de euro de la stat pentru tinerii care vor deveni părinți! Ce condiții trebuie să îndeplinească
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce echipă va semna
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce…
"Vă spun, nu pot să mă abţin". Titularul de la Rapid are ofertă de 3 milioane de euro din străinătate:…
Cuplul ANULUI în showbiz! Și-a făcut iubită mai tânără decât fiica lui și nu-și poate lua mâinile de pe ea nici pe stradă!
Cuplul ANULUI în showbiz! Și-a făcut iubită mai tânără decât fiica lui și nu-și poate lua mâinile de pe ea…
Victor Cornea a părăsit-o pe Andreea Bălan chiar în ziua de Crăciun. Anunțul făcut de sportiv
Victor Cornea a părăsit-o pe Andreea Bălan chiar în ziua de Crăciun. Anunțul făcut de sportiv
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
Prognoza meteo pentru finalul anului. ANM a anunțat cum va fi vremea de Revelion
Prognoza meteo pentru finalul anului. ANM a anunțat cum va fi vremea de Revelion
AMANTA care a pus pe jar familia regală a României! Prințul Carol avea de fapt...
AMANTA care a pus pe jar familia regală a României! Prințul Carol avea de fapt...
Cel mai nou cuplu din showbiz! Ireal cu cine s-a cuplat Fulgy, fiul Clejanilor 😲
Cel mai nou cuplu din showbiz! Ireal cu cine s-a cuplat Fulgy, fiul Clejanilor 😲
Decizie pentru șoferii cu permis categoria B. Regula se aplică în România și în Spațiul Schengen
Decizie pentru șoferii cu permis categoria B. Regula se aplică în România și în Spațiul Schengen
VIDEO Cristiano Ronaldo a încercat apa înghețată din Laponia. Imagini senzaționale cu celebrul fotbalist
VIDEO Cristiano Ronaldo a încercat apa înghețată din Laponia. Imagini senzaționale cu celebrul fotbalist
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Guardiola recunoaşte că Manchester City ar putea rata accesul în Liga Campionilor
Guardiola recunoaşte că Manchester City ar putea rata accesul în Liga Campionilor
Ce vehicule poți conduce în 2025 cu permis Categoria B? Aceste reguli se aplică și în spațiul Schengen?
Ce vehicule poți conduce în 2025 cu permis Categoria B? Aceste reguli se aplică și în spațiul Schengen?
Oana Roman, mesajul emoționant despre Mioara, mama ei și dorul pe care i-l poartă. Ce i-a zis fiica ei, Isa, de Crăciun
Oana Roman, mesajul emoționant despre Mioara, mama ei și dorul pe care i-l poartă. Ce i-a zis fiica ei, Isa,…
×